Translate

miercuri, 25 octombrie 2017

UN NOU AN ȘCOLAR PENTRU ELEVII SEMINARULUI TEOLOGIC DIN BUZĂU

Luni, 11 septembrie 2017, Seminarul Teologic Ortodox Chesarie Episcopul din Buzău și-a deschis porțile. Festivitatea de deschidere a noului an școlar a avut loc în Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Centrului Eparhial, unde a fost oficiată o slujbă de Te Deum, în prezența elevilor și a părinților. La eveniment au participat consilieri eparhiali, cadre didactice de la prestigioasa instituție de învățământ teologic și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Buzău.

La finalul manifestării, Pr. Prof. Dr. Gheorghe Sava-Popa – directorul Seminarului, a rostit un cuvânt, în care a evidențiat rezultatele remarcabile obținute de elevii seminariști, anul trecut, la concursurile și olimpiadele școlare, precum și la bacalaureat, rata de promovabilitate la examenul maturității fiind de 100%. Totodată, părintele director a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pentru susținerea procesului de învățământ din cadrul instituției, atât în plan administrativ-gospodăresc, cât și prin acordarea de burse și tabere gratuite elevilor merituoși.
Tot cu acest prilej, Prof. Robert Roşioru – inspector de Religie pe judeţul Buzău, a dat citire mesajului Ministrului Educației Naționale, Liviu-Marian Pop, la începutul anului școlar.
Delegații Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian la eveniment au fost Pr. Bogdan Ene – consilier eparhial coordonator, și Pr. Alin-Leontin Balica – consilier eparhial la Sectorul Administrativ-bisericesc. Părintele consilier Alin Balica a transmis mesajul de binecuvântare al chiriarhului locului și i-a îndemnat pe elevi să ducă mai departe tradiția și prestigiul școlii teologice de la Buzău.
La Seminarul buzoian studiază un număr de 126 de elevi, în 5 clase, dintre care una este destinată cântăreților bisericești. Alte structuri ale Seminarului sunt grădiniţele Căsuţa Piticilor şi Cuvioasa Parascheva din municipiu, unde învață 183 de copii.

                                    Pr. Prof. Cristian Marius Dima
                                             Consilier eparhial

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu