Translate

vineri, 26 mai 2017

OPORTUNITATE DE FORMARE, OFERITĂ GRATUIT DE CĂTRE ARHIEPISCOPIA BUZĂULUI ȘI VRANCEI

PROGRAMUL NAȚIONAL DE TABERE PENTRU TINERET
„TRADIȚIE ȘI NOUTATE” AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, EDIȚIA A II-A, 2017
Selectăm 6 tineri obișnuiți cu activitatea educațional-catehetică a Eparhiei noastre, care să ne reprezinte în câte una dintre cele 6 tabere organizate de Mitropoliile din țară, în acestă vară (10-15 iulie, în Mitropolia Banatului, 14-20 august sau 21-26 august, celelalte).
CRITERII DE ELIGIBILITATE ȘI SELECTAREA PARTICIPANȚILOR
Aplicanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
 vârsta: 18-23 de ani la momentul aplicării pentru tabără;
 să fie absolvent de liceu, de preferat student (cursuri de licență) sau să fi finalizat
studiile universitare în anul în curs;
 să nu fi participat la prima ediție a Programul Național de Tabere pentru Tineret
Tradiție și noutate;
 să participe la slujbele Bisericii.
Dosarul de candidatură va conține:
 CV - în format Europass;
 scrisoare de intenție;
 recomandare de la duhovnic (în care să fie descrisă și starea materială a familiei din
care provine – pentru cazurile sociale);
 pentru studenți, adeverință de la facultate care să se menționeze media anului
precedent de studii;
 pentru șefii de promoție va fi necesară o recomandare din partea decanului prin care
să se ateste că acea persoană este șef de promoție.
Asteptăm dosarele pe adresa educatiearhbzvn@gmail.com, până pe 2 iunie 2017, orele 14:00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu