Translate

joi, 29 decembrie 2016

O POVESTE FRUMOASĂ DE CRĂCIUN: „ADEVĂRUL CA POVESTE DESPRE TÂNĂRUL MODERN”, SPUSĂ, UNIC, DE ANDREI PLEȘU, INVITAT DE ARHIEPISCOPIA BUZĂULUI ȘI VRANCEI

După cum a devenit binecunoscut, în contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2016 Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfânntului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești în Patriarhia Română, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a inițiat și derulat un proiect eparhial pentru tineret, Ortodoxie și leadership, devenit pe parcursul anului, prin amploarea și mulțimea beneficiarilor, un adevărat program educațional și cultural.

Ne-am propus ca, prin acest program, să reliefăm rolul pe care fundamentele religioase ale educației îl au în formarea caracterelor tinerilor din zilele noastre - liderii zilei de mâine - pe de o parte, iar pe de alta, să propunem credincioșilor, mai mult sau mai puțin tineri din Eparhia noastră, evenimente de calitate și întâlniri cu personalități autentice de pe scena publică românească sau care, prin demersul lor, să se înrâurească, într-o măsură mai mică sau mai mare, drept modele în parcursul personal, profesional sau duhovnicesc, al acestora.

Vă mulțumim că v-ați arătat interesul și ați participat la proiectele și evenimentele noastre din acest an, de la conferințele de calibrul celei pe care o descriem, până la taberele estivale tematice oferite gratuit tinerilor, de voluntariat, bune maniere și de educație juridică, de la participarea extraordinară la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, de la București, la spectacolele de teatru oferite credincioșilor noștri în amfiteatrele a două dintre cele mai prestigioase colegii naționale din Buzău și Focșani și ulterior, în teatrele municipale din cele două orașe!... Pentru participarea generoasă la atingerea obiectivelor acestor proiecte, vă mulțumim tuturor!

Pe 15 decembrie 2016, cu binecuvântarea și susținerea efectivă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, am decis să încheiem seria evenimentelor Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul din acest an calendaristic, întâmpinând în mijlocul nostru o personalitate reper a scenei publice contemporane, așteptată cu mare interes în comunitatea buzoiană însetată de cultură și spiritualitate: DlAndrei Pleșu.

Invitatul nostru, care și-a petrecut copilăria și primii ani de școală în comuna Pârscov, județul Buzău, este astăzi un celebru scriitor și eseist, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române și blogger neobosit, profesor universitar și creator de școală nouă academică europeană. Este Doctor Honoris Causa a două universități din Germani - din Freiburg și din Berlin - și Grand Officier de la Legion d'Honneur al Republicii Franceze; nu în ultimul rând, este un „frugal catehizat al Bisericii Ortodoxe”, după cum s-a autocaracterizat cu modestie, însă, în același timp un lucid și binevoitor observator al lucrării acesteia în societate, cunoscută fiind, totodată, și calitatea sa de fin hermeneut al Evangheliilor și al cărților Sfintei Tradiții.

În acea seară, la invitația Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, a susținut conferința cu titlul Adevărul ca poveste despre tânărul modern, sugerat de noi și inspirat din titlul celebrei sale cărți, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, declarată „cartea anului 2012” de către Uniunea Scriitorilor din România.

La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, Chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, reprezentanți ai autorităților locale și ai Inspectoratului Școlar Județean Buzău, preoți, cadre didactice și alți intelectuali, elevi și credincioși.

După cuvântul de deschidere rostit de Părintele Consilier Cristian Marius Dima, a urmat prelegerea lui Andrei Pleșu despre provocările pe care le întâmpină tinerii zilelor noastre, criza valorilor tradiționale, situația actuală a învățământului românesc și, îndeosebi, a educației religioase.

Se întâmplă o mutație obiectivă, reală, pe care trebuie să o luăm în serios, dacă vrem să facem ceva pentru eventuale corecturi. În ce constă această mutație? Au intrat în criză câteva instituții, care au durat secole. O instituție care a durat mult, după ce s-a inventat, și ne-a format și pe noi, cei din generația mea, este cartea. Acest obiect nu mai are prestigiul, adresabilitatea și seducția pe care le avea înainte. Ea este înlocuită cu mediile electronice. Nu vorbesc ca unul care nu folosește aceste medii. Eu nu mai scriu de ani de zile decât pe computer și știu ce beneficii are posibilitatea să te informezi rapid, când ai de verificat ceva pe internet. Așadar, nu critic, aici, o invenție tehnologică, ci constat doar un lucru, că a apărut un alt tip de a citi.

Una este să citești ceva pe ecranul unui computer și alta este să citești o carte. Acest lucru l-am simțit în momentul în care am scris prima oară pe computer. Când scriu cu creionul pe hârtie, mi se pare evident că scriu un text care îmi aparține. Mi-am dat seama, când am scris primul text pe computer, că am un sentiment vag și inconfortabil că textul este al lui, nu al meu, adică aparatul respectiv are cel puțin o autoritate tehnică, pe care eu nu o pot controla. Însă, altceva este important în raportul carte – mediile electronice.

Când vrei să găsești ceva pe internet, te duci pe «Google», apeși pe un buton și afli ceea ce te interesează. A dispărut ceva din acest gest, și anume căutarea. Nu cauți tu, ci caută mașina; este o mașină de căutat. Tu dai doar o comandă și îți vine pe tavă informația. Ori, în cultura de tip tradițional, în cultura cărții, găsirea vine după un proces mai lung sau mai scurt de căutare, iar căutarea aceea dă substanță găsirii. Trebuie întâi să cauți, să te rătăcești, să tatonezi, să amâni, să ai surprize, pentru ca la sfârșit să găsești într-un sens deplin, a spus reputatul om de cultură.

La finalul conferinței, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a mulțumit scriitorului Andrei Pleșu pentru bunăvoința de a veni și a prezenta, în fața buzoienilor, un discurs foarte interesant, necesar și convingător. Totodată, ierarhul a reamintit inițiativa Eparhiei Buzăului și Vrancei de a invita, în acest an, la Buzău și Focșani, personalități marcante ale vieții publice românești, pentru a le transmite tinerilor mesaje din inimă și cuvinte de folos, atât din punct de vedere cultural, cât și duhovnicesc.

Arhiepiscopia noastră a dorit să încheie astfel fluxul acțiunilor educaționale din cadrul acestui an calendaristic, oferind credincioșilor – interesați de ceea ce oferă Centrul eparhial în acest domeniu – un alt timp de ascultare, de reflecție, de întrebări și răspunsuri – personale sau în «sobornicitate» – într-o întâlnire extraordinară cu o personalitate reper a scenei publice românești, un fin observator în agora românească, prin care au trecut marcant, inspirându-l, Constantin Noica și Părintele Cleopa, Alexandru Paleologu și Părintele Steinhardt, Horia Bernea și Părintele Stăniloae și mulți alții, a declarat, cu ocazia evenimentului, Pr. Prof. Cristian Marius Dima – Consilier eparhial la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul.

Acesta din urmă a și moderat ultima parte, interactivă, a întâlnirii, în care Dl Andrei Pleșu a răspuns și întrebărilor venite din sală, oferind explicații argumentate și coerente cu privire la subiectele propuse de unii participanți, dar a avut și privilegiul de a primi feedback-ul unanim la superlativ al invitatului și al spectatorilor.

Iată și conferința video:

https://www.youtube.com/watch?v=iv3ETPhynA8


Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate!

                                                                        Pr. prof. Cristian Marius Dima

                                                                                  Consilier eparhial








                                                                                                         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu